Codruţa a văzut scaunul ei de masă, de când era mai mică, şi-mi zice:
– Când o să am pui de Codruţa, o să-i pun acolo să mănânce. Şi dacă o să înceapă să plângă, îi pun la tine în braţe, să-i pupi şi să-i linişteşti.
– Păi şi tu ce faci?!
– Eu îi iau când râd, să mă joc cu ei…
– Nu crezi că ar fi mai bine ca atunci când plâng să-i iei în braţe, să-i legeni şi să le cânţi?
– Nu, nu… Când plâng, tu îi iei!
Ehei, să mă facă ea bunic, că m-oi descurca eu. Dar mai durează vreo două decenii…
Silvia îmi zice:
– Aminteşte-mi să mă duc luni la Administraţia Financiară.
Codruţa întreabă nedumerită:
– Ce înseamnă distracţia financiară?
Da, distracţie pentru mămici obosite, mai ceva ca la montagne russe!
Îmi spune Codruţa:
– Tati, vrei să-ţi zic o glumă grea?
– Ia să auzim!
– Un papucel se plimba pe un pod. La capătul podului, a găsit o tabletă. Şi s-a jucat cu ea!
Da, nu-i o glumă uşurică.
Mami îi spunea Codruţei o poveste cu o portocală care discuta cu o zână. Oarecum nedumerită, Codruţa întrebă:
– Dar portocala avea gură?!
– Da…
– Şi picioare?!
– Da…
– Şi mâini?!
– Da…
– Şi cap?!
– Da…
– Şi internet?!
Ştie ce e important.
Codruţa se juca de-a pescuitul într-un lighean cu apă. A făcut ce a făcut şi s-a udat. Mami a luat-o să o schimbe, dar cum nu avea astâmpăr, a certat-o:
– Dacă nu stai potolită să te schimb, îţi tai distracţia cu apa!
– Apa e moale, poţi s-o tai…
– Nu apa, ci distracţia o tai.
– Nu poţi s-o tai! Distracţia e tare!
Oarecum corect!