Codruţa începe să se vaiete:
– Vai de mine! Sunt plină de păcate!
– Ce păcate ai tu?!
– Păcat că trebuie să mă duc la şcoală, păcat că am teme de făcut, păcat că nu mă pot juca mai mult pe calculator…
Doamne, iartă-ne!
Jurnal
261 posts
Codruţa ceruse voie să umble cu foarfeca pentru a meşteri ceva la bradul de Crăciun. Noi plecasem din cameră, iar ea vine după noi, în grabă, cu foarfeca în mână. Mami exclamă:
– Codruţa! De ce umbli prin casă cu foarfeca în mână?!
– A, da…
Şi face cale-ntoarsă. Mami strigă după ea:
– N-ai voie să alergi cu foarfeca în mână!
– Ştiu, am văzut în ochii tăi…
Comunicare non-verbală.
Codruţa a fost răcită, cu o tuse cam urâtă. Vine la noi, seara târziu, mustăcind:
– Mami, când mai sunt răcită, să-mi dai ciocolată la orice oră. Oamenii ăia spun în carte că ciocolata reduce tusea. Şi sunt oameni de ştiinţă, ştiu ce vorbesc!
Cică să le cumperi cărţi…
Am inventat un joc, în timp ce urmăream o prelegere despre creativitate. Este nevoie de cel puţin 3 jucători:
– primul întreabă „Ce se întâmplă când…?” (alege ceva)
– al doilea dă un răspuns realist (acest rol e opţional, dar mi se pare important când joacă şi un copil)
– al treilea dă un răspuns cât mai fantezist (asta e partea amuzantă)
Apoi rolurile se schimbă.
La întrebarea „Ce se întâmplă când apare curcubeul?”, Codruţa a spus:
– Când apare curcubeul, soarele şi ploaia vor să picteze.
Bun de aforism 
Codruţa:
– Nimic nu e permanent. Nici măcar markerul permanent.
Corect.