Filme

6 posts

Gran Torino

Ştiţi miştourile cu Sergiu Nicolaescu, când el e de toate într-un film. La americani e Clint Eastwood. Serios vorbind, omu’ chiar face tot ce poate când se dedică unui proiect. La „Gran Torino” are chiar şi un cântec pe coloana sonoră!

O să spun direct: filmul mi s-a părut fabulos! Fără efecte speciale, fără brizbrizuri, fără vedete (exceptându-l pe Clint Eastwood în rolul principal). Nu povestesc nimic, ar fi apă de ploaie. Trebuie văzut, până la final.

„Gran Torino” mi se pare a fi filmul vieţii lui Clint Eastwood – durul care înţelege că trebuie să existe o cale superioară celei de a da frâu liber instinctelor primitive de acţiune. În film, este o soluţie extremă, însă mesajul nu se limitează la cazul punctual. Este ceva ce ar trebui să fie prezent la fiecare pas în viaţă – căinţa prin fapte, nu doar vorbe.

Ia serialu’, neamuleeeee!

Iulia mă provoacă la leapşa. Sunt într-un fază în care abia apuc să mai văd câte un film, aşa că serialele ies din discuţie. Dar pentru că încă nu m-am ramolit, să vorbim din amintiri…

Ultimul serial pe care l-am văzut este 30 Rock. Am văzut Seinfeld de două ori, că merită. Mi-au plăcut mult Ally McBeal şi Maddie şi David. Dar cel mai dor îmi e de Dragul de Raymond.

Aceasta este prima leapşă la care răspund. Aşa că, dragă Iulia, nu mă pune să o dau cuiva mai departe. Toţi cei cărora le place ideea sunt bineveniţi să o ducă mai departe. ;)