Codruţa

Codruţa a desenat un căluţ pe tabla noii băncuţe primită în dar de la Andreea, Liliana&Dragoş. Nu este un desen la întâmplare, a explicat ce face: capul, picioarele, coada, coama. Codruţa e înnebunită după cai, aşa că era de aşteptat.

Zilele trecute, Codruţa mi-a spus dintr-o dată cu o caldă bucurie:
– Tati, tu eşti prietenul meu! Şi a’ lu’ mami!

Vrând să verific valabilitatea informaţiei, azi am întrebat-o:
– Codruţa, eu sunt prietenul tău?
– Nu.
– Dar ce sunt?!
– Un tătic adevărat.

Rămâne să vedem dacă pot fi ambele simultan.

Mami s-a repezit la Codruţa să o „pape” în joacă. Ea a sărit ca arsă şi-i zise cam bosumflată:
– Dă-mi sufletul înapoi!
Noi am rămas mască.
– Ce să-ţi dau?
– Sufletul…
Mami a întins palma, iar Codruţa a luat de acolo… ce era al ei. Mami a întrebat-o:
– Şi acum ce faci cu sufletul?
– Îl pun la loc…
Şi şi-a apăsat bine cu palma pe ceafă. Am intervenit eu:
– Codruţa, dar ce este sufletul?
Iar ea mi-a răspuns veselă:
– O inimioarăăă!

A fost un început bun pentru o discuţie despre metafizică.

Când se jucau, mami o ridică pe Codruţa în braţe şi o întreabă:
– Ce faci dacă te arunc în înaltul cerului?
– Mă întorc cu avionu’, mă dau jos şi îi fac pa-pa lu’ avion.

Se vede că a mers cu avionul în burtica mamei!