După ce acuarelele primite de Crăciun au trecut prin experienţe atât de traumatizante, încât nu au mai putut fi folosite, i-am cumpărat Codruţei un set de poster paint (un fel de tempera uşor de aplicat, scăpând astfel de apă). Am găsit şi un grozav şorţ de protecţie pentru cei mici. Desene de colorat se găsesc pe internet pentru toate preferinţele. Prin urmare, fata are treabă. 
Codruţa îi cerea mamei ceva pe un ton cam imperativ. Văzând că nu obţine ce vrea, s-a trântit bosumflată pe canapea. Îi zic:
– Codruţa, nu ai cerut frumos, de ce aceea nu ai primit ce doreai. Care sunt cuvintele magice?
– „Te rog”…
– Vezi că ştii! Acum roag-o pe mami frumos!
– Dar, tati, e atât de greu…
Cuvintele astea grele mai sunt uneori…
Codruţa se juca prin preajma mea. Deodată exclamă:
– Tati, se confiscă!!
– Ce?!
– Bănuţul ăsta…
– De ce se confiscă?
– Pentru că l-am băgat în gură. Mă duc să il dau lu’ mami…
(Confiscarea este pedeapsa când o prindem că bagă în gură o jucărie etc.)
Un adevărat exemplu de comportament! 
După câteva luni, Codruţa a ajuns din nou cu bunicii acolo unde îşi dorea cel mai mult.
Am întâmpinat Anul Nou în familie, împreună cu bunica Lica şi bunicu’ Gore. Codruţa a fost încântată, s-a zbenguit tot timpul, a dansat, s-a jucat de-a şoricelul sub masă, s-a minunat de artificii… şi abia am reuşit s-o culcăm pe la ora 2.
