Codruţa se juca de-a pescuitul într-un lighean cu apă. A făcut ce a făcut şi s-a udat. Mami a luat-o să o schimbe, dar cum nu avea astâmpăr, a certat-o:
– Dacă nu stai potolită să te schimb, îţi tai distracţia cu apa!
– Apa e moale, poţi s-o tai…
– Nu apa, ci distracţia o tai.
– Nu poţi s-o tai! Distracţia e tare!
Oarecum corect! 
Codruţa zice:
– Vreau să-mi pun costumul de leopard, ca să-l sperii pe bunicu’!
– Iar?! L-ai speriat şi ieri, nu mai merge. Îţi trebuie o mască nouă…
– Da, vreau să mă maschez într-un soaaare!
– De ce?
– Ca să luminez pe toată lumea…
E ceva de speriat! 
Am cumpărat un ulei de peşte fără aromă de lămâie. Pentru mine e OK, dar nici nu ne-am pus vreo speranţă că ar înghiţi Codruţa, deşi tare am vrea.
La masa de seară, când am luat lingura de ulei de peşte, Codruţa mă întreabă:
– Iei ulei de la peştele marinar?
– Da.
– De ce?
– Ca să devin mai deştept.
Am observat că mâncam toţi măsline, care anulează aproape complet gustul uleiului de peşte, aşa că am zis să încerc:
– Vrei şi tu?
– Nu vreau…
Mami a atins coarda sensibilă – CDul cu jocuri Girafa Rafa, după care Codruţa e înnebunită:
– Dacă devii mai deşteaptă, te vei descurca cu toate jocurile de la Girafa Rafa…
– Vreau ulei!
Puţin ulei, puţină măslină, puţin ulei, puţină măslină… N-a fost rău. Mami îi spune Codruţei:
– Deja ţi s-au aprins luminiţe în păr!
La care Codruţa, cu un aer uşor nedumerit:
– Asta a fost o metaforă sau o glumă?!
Evident, uleiul de peşte are efect rapid!
Dacă e vorba de apă, cum să nu?!
Cu veselie
