Mami făcea ordine în bibliotecă şi, la un moment dat, Codruţa spune:
– Pot să mă uit la cartea de la aerul condiţionat?
– Habar n-am unde e! Da’ ce-ţi veni?!
– Uite-o acolo!
Aparatul nostru de aer condiţionat este sub formă de tablou, cu o reproducere după Klimt. Codruţa zărise de fapt un album de pictură, cu aceeaşi pictură pe copertă. Când a început să-l răsfoiască, a exclamat:
– Uau, ce de aere condiţionate!
Parcă o văd la un vernisaj, discutând cu pictorul: Ce de aere aveţi!
Codruţa, neastâmpărată, face o tumbă prin pat şi aterizează cu fruntea de parchet. Plânsete şi cucui. Încercăm să o convingem că ar fi bine să punem nişte gheaţă, dar nici nu vrea să audă, argumentând:
– Dacă simte ceva rece, creierul meu pleacă de acolo!
Codruţa plină de entuziasm:
– Pe mami o iubesc cel mai mult!
– De ce?
– Pentru că pe ea o iubeşte toată lumea!
– De exemplu, cine o mai iubeşte?
– Banca Transilvania!
Hristos a înviat! Şi cioc-boc, desigur 
Codruţa şi cu mine (în calitate de consultant) am făcut un căţel nemaipomenit – a căpătat chiar şi aripi!
