Codruţa ceruse voie să umble cu foarfeca pentru a meşteri ceva la bradul de Crăciun. Noi plecasem din cameră, iar ea vine după noi, în grabă, cu foarfeca în mână. Mami exclamă:
– Codruţa! De ce umbli prin casă cu foarfeca în mână?!
– A, da…
Şi face cale-ntoarsă. Mami strigă după ea:
– N-ai voie să alergi cu foarfeca în mână!
– Ştiu, am văzut în ochii tăi…
Comunicare non-verbală.
Codruţa a fost răcită, cu o tuse cam urâtă. Vine la noi, seara târziu, mustăcind:
– Mami, când mai sunt răcită, să-mi dai ciocolată la orice oră. Oamenii ăia spun în carte că ciocolata reduce tusea. Şi sunt oameni de ştiinţă, ştiu ce vorbesc!
Cică să le cumperi cărţi…
Codruţa a scornit o glumă:
– Ştiai că, dacă te uiţi mult la soare, se stinge?
– De ce?
– Pentru că orbeşti.
A cam prins ideea.
Îmi place să învăţ. Toată viaţa am învăţat. Multe. Poate chiar prea diverse.
Se pare că şi Google s-a prins, pentru că îmi serveşte reclame la cursuri. Aşa am descoperit Masterclass.com.
Site-ul m-a lăsat cu gura căscată. La propriu. Nu are rost să spun de ce.
Cel mai mult m-a atras Steve Martin Teaches Comedy. Încă mă gândesc ce bancă să sparg. 
Am inventat un joc, în timp ce urmăream o prelegere despre creativitate. Este nevoie de cel puţin 3 jucători:
– primul întreabă „Ce se întâmplă când…?” (alege ceva)
– al doilea dă un răspuns realist (acest rol e opţional, dar mi se pare important când joacă şi un copil)
– al treilea dă un răspuns cât mai fantezist (asta e partea amuzantă)
Apoi rolurile se schimbă.
La întrebarea „Ce se întâmplă când apare curcubeul?”, Codruţa a spus:
– Când apare curcubeul, soarele şi ploaia vor să picteze.
Bun de aforism