Yearly Archives: 2016

6 posts

Otravă

Mami se străduia să o convingă pe Codruţa măcar să guste o codiţă de broccoli. Dezamăgită că nu reuşeşte, zise:
– Ştii ce?! Ai dreptate! Nu mânca aşa ceva! De fapt, eu încerc să mă otrăvesc cu codiţe de broccoli!

Codruţa a fost puţin surprinsă, dar s-a repliat rapid şi a replicat cu o sclipire ironică în privire:
– Eu prefer să mă otrăvesc cu ardei.

:)) Ne-au dat lacrimile de râs.

Muntele

Îi povesteam Codruţei despre Everest şi despre cum oamenii se urcă acolo, împotriva dificultăţilor, doar ca să-şi dovedească faptul că pot.

După ce mi-am încheiat înălţătorul discurs motivaţional, Codruţa zice:
– Eu odată m-am urcat cu trotineta pe Muntele Afundat.

:)) Are nişte replici…