Îi arătam Codruţei fotografii cu elefănţei şi am ajuns la unul simpatic, de jucărie. Codruţa zice cu guriţa ei dulce:
– Ce drăguţ eee! Îl iubesc de nu mai pot! Unde e, tati?
– Pe o măsuţă.
– E la mine acasă.
– Nu cred…
– Dar e posibil…
La doi ani şi 3 luni 