Monthly Archives: octombrie 2010
Ştiţi miştourile cu Sergiu Nicolaescu, când el e de toate într-un film. La americani e Clint Eastwood. Serios vorbind, omu’ chiar face tot ce poate când se dedică unui proiect. La „Gran Torino” are chiar şi un cântec pe coloana sonoră!
O să spun direct: filmul mi s-a părut fabulos! Fără efecte speciale, fără brizbrizuri, fără vedete (exceptându-l pe Clint Eastwood în rolul principal). Nu povestesc nimic, ar fi apă de ploaie. Trebuie văzut, până la final.
„Gran Torino” mi se pare a fi filmul vieţii lui Clint Eastwood – durul care înţelege că trebuie să existe o cale superioară celei de a da frâu liber instinctelor primitive de acţiune. În film, este o soluţie extremă, însă mesajul nu se limitează la cazul punctual. Este ceva ce ar trebui să fie prezent la fiecare pas în viaţă – căinţa prin fapte, nu doar vorbe.
Spuneam anterior că vreau un NIA. M-am hotărât şi l-am comandat.
Aparatul este uşor de conectat, iar banda de pe cap relativ comodă. Ar fi mai bine wireless, dar firul nu e foarte deranjant.
Teoretic, citeşte 8 semnale:
– încordarea muşchilor faciali – merge bine
– mişcarea globilor oculari – n-am reuşit deloc
– 6 semnale mentale – ar trebui o documentaţie detaliată şi nişte exerciţii mai deştepte pentru aşa ceva
Oricum, m-aş fi descurcat pentru ce aveam nevoie, dar s-a dovedit că banda de pe cap e sensibilă la diferiţi factori, aşa că uneori e un chin să o aşezi cum trebuie. În concluzie, am returnat produsul. Se pare că trebuie să mai aştept 1-2 ani, până apare ceva mai performant.